Audiodescrierea adaugă informații despre ceea ce se vede într-un film atunci când aceste informații nu rezultă deja din dialog și sunet. O voce descrie acțiuni, personaje, schimbări de scenă sau texte afișate, de obicei în pauzele dintre replici. Scopul este accesul la componenta vizuală pentru persoanele care nu o pot percepe integral. Această pistă nu este același lucru cu dublajul și nu înlocuiește subtitrarea.
World Wide Web Consortium explică audiodescrierea în documentele sale pentru accesibilitatea materialelor video. Informația suplimentară privește detaliile vizuale necesare înțelegerii, fără repetarea inutilă a ceea ce se aude deja. Dacă dialogul spune numele unui personaj, descrierea nu trebuie să repete mecanic fiecare replică. Dacă un personaj citește în tăcere un mesaj care schimbă acțiunea, conținutul vizual poate necesita explicare în pista de accesibilitate.
Ce informații sunt descrise
Acțiunile fără dialog, poziția personajelor și schimbările locului în care se petrece scena pot fi relevante pentru urmărirea filmului. Un sunet poate indica deschiderea unei uși, dar nu spune întotdeauna cine a intrat sau ce obiect a luat. Audiodescrierea oferă informația care lipsește din coloana sonoră. Selecția ține de conținutul concret și de timpul disponibil, nu de descrierea exhaustivă a fiecărui element din cadru.
Textele vizibile în film pot avea o funcție narativă: un mesaj, un indicator ori o inscripție poate explica o acțiune care urmează. Documentele W3C includ informațiile afișate vizual între elementele care pot necesita descriere. Relatarea acestora nu este echivalentă cu traducerea tuturor replicilor. Pista de audiodescriere urmărește conținutul vizual relevant, în timp ce dialogul original sau dublat continuă să furnizeze informațiile rostite de personaje.
Descrierea este plasată, când este posibil, în spațiile dintre dialoguri și sunetele importante. O voce suplimentară care acoperă informația originală poate crea o altă dificultate de acces. W3C explică și situațiile în care coloana sonoră existentă conține deja toate informațiile vizuale necesare. Într-un asemenea material, lipsa unei intervenții separate nu înseamnă automat lipsa informației: ceea ce este spus în înregistrare trebuie evaluat împreună cu imaginea.
Diferența față de subtitrări și dublaj
Subtitrările traduc sau redau dialogul în text, iar subtitrările pentru accesibilitate pot include identificarea vorbitorului și sunete relevante. Documentația W3C pentru captions tratează aceste informații ca acces la componenta audio. Audiodescrierea face operațiunea complementară, oferind prin voce acces la elemente vizuale. Un film subtitrat nu are automat și descrierea gesturilor, expresiilor ori acțiunilor fără replici, deoarece acestea pot să nu apară deloc în text.
Dublajul oferă replicile într-o altă limbă, păstrând rolul dialogului. Audiodescrierea poate fi realizată în mai multe limbi, dar adaugă alt tip de informație. O versiune dublată nu este automat audiodescrisă, iar o pistă cu audiodescriere într-o anumită limbă nu dovedește existența ei în toate limbile disponibile. Interfața unui serviciu poate grupa pistele în același meniu audio, fără ca funcțiile lor să devină identice.
Transcrierea descriptivă este o altă formă de acces. Ea combină într-un document text informațiile audio cu detaliile vizuale necesare. W3C o diferențiază de transcrierea simplă a dialogului. Persoana poate citi conținutul în ritmul propriu, fără sincronizarea obligatorie cu redarea filmului. Această formă poate fi utilă când accesul se face prin tehnologie asistivă sau când conținutul trebuie consultat în text, nu urmărit numai prin sunet.
Când pauzele din film nu sunt suficiente
Unele scene au dialog continuu și nu oferă timp pentru descrierea informațiilor vizuale importante. Documentația W3C descrie audiodescrierea extinsă, în care redarea este oprită temporar pentru inserarea explicației, apoi continuă. Aceasta este diferită de pista care încape în pauzele existente. Alegerea depinde de material și de forma de acces oferită; o scenă densă vizual nu poate fi explicată doar prin accelerarea vocii peste dialog.
În materialele concepute de la început pentru accesibilitate, informația vizuală poate fi integrată în narațiunea principală. W3C dă ca exemplu conținutul în care vorbitorul exprimă verbal datele ori acțiunile relevante. Această abordare reduce informația disponibilă numai în imagine. Într-un film realizat deja, existența unei piste suplimentare ține de versiunea distribuită, în timp ce pentru o prezentare nouă descrierea poate fi planificată împreună cu scenariul și înregistrarea.
Criteriul 1.2.5 din WCAG privește audiodescrierea conținutului video preînregistrat din materiale sincronizate, la nivelul de conformitate AA. Este un criteriu de accesibilitate web, cu propriul domeniu de aplicare. Menționarea lui nu stabilește automat o obligație identică pentru orice proiecție de cinema, orice emisiune în direct sau orice țară. Standardul și condițiile concrete de distribuție trebuie diferențiate înainte de a afirma ce funcție trebuie să fie disponibilă.
Disponibilitatea într-un serviciu video
Netflix explică selectarea audiodescrierii din opțiunile de sunet și subtitrări ale titlului. Pista este identificată prin mențiunea corespunzătoare din lista audio. Disponibilitatea depinde de titlu, limbă și versiune; unele episoade ori sezoane pot avea alte opțiuni decât restul seriei. Existența unei piste pentru un film nu arată că întregul catalog al serviciului are aceeași acoperire sau că toate dispozitivele afișează opțiunile în același mod.
Pentru vizionarea offline, Netflix are instrucțiuni separate privind descărcarea cu audiodescriere. Selectarea pistei înainte de descărcare contează pentru versiunea salvată. Dacă materialul a fost descărcat fără pista dorită, documentația descrie ștergerea descărcării și realizarea ei din nou după alegerea opțiunii. Aceasta este o procedură a serviciului respectiv și nu trebuie prezentată drept o regulă tehnică obligatorie pentru orice aplicație video.
Identificarea pistei audio, limba și disponibilitatea pentru episodul concret sunt informațiile care stabilesc accesul efectiv. O pictogramă asociată unui titlu nu înlocuiește verificarea opțiunii dorite în lista de redare. Subtitrarea, dublajul, audiodescrierea și transcrierea descriptivă acoperă componente diferite ale aceluiași conținut. Versiunea distribuită trebuie să includă efectiv funcția selectată, astfel încât informațiile despre imagine și sunet să fie disponibile în forma aleasă.