Pompele de căldură: o sursă ecologică de energie!

1. Ce sunt pompele de căldură?

Pompele de căldură se definesc ca fiind un mecanism care pompează căldură dintr-un mediu în altul. Frigiderul, de exemplu, este o pompă de căldură. Acesta scoate căldura din alimentele introduse în interiorul său și o elimină în mediul extern prin radiatorul montat în spatele lui. Alimentele pierd căldură și se răcesc iar căldura care este eliminată prin radiator încălzește camera.

Același principiu este folosit și de pompele de căldură care acționează însă, ca un sistem cu dublă facilitate: poate furniza atât căldură cât și frig. Reprezintă totodată o sursă de energie foarte ecologică, deoarece își extrag 75% din energia termică din atmosferă și doar 25% din electricitate.

2. Cum funcționează și clasificarea pompelor de căldură?

Ca principiu de bază, o pompă de căldură transferă energia termică dintr-un mediu în altul. Pe modul de încălzire extrage căldura și umezeala din aerul exterior, iar cu ajutorul compresorului, agentul frigorific se încălzește la o temperatură mai ridicată reușind astfel să faciliteze transferul de căldură cu interiorul casei sau producerea de apa caldă menajeră. În perioadele cu temperaturi ridicate, circuitul se inversează.

Instalația de încălzire cu pompă de căldură este alcătuită din 3 circuite distincte:

  • Circuitul primar sau circuitul sursei de căldură prin intermediul căruia se extrage căldura din pământ, apă sau aer
  • Circuitul frigorific al pompei de căldură
  • Circuitul secundar – instalația interioară de încălzire din casă care poate fi încălzire în pardoseală, încălzire în pereți, ventiloconvectoare și în cel mai defavorabil caz calorifere.

Aceste circuite sunt separate total între ele prin două schimbătoare de căldură denumite vaporizator și condensator. Pompa de căldură preia căldura de la sursa de căldură, o amplifică și o transferă instalației de încălzire.

2a. Principalele componente ale pompei de căldură:

  • Vaporizatorul – este un schimbător de căldură pentru sursa primară. Vaporizatorul preia căldura din mediul înconjurător. Agentul frigorific aflat în stare lichidă la temperatură scăzută, preia căldură de la sursa de căldură care este mai caldă (pământ, apă, aer) și se transformă în vapori. În natură, corpul cald transferă caldură corpului rece.
  • Compresorul – este un agregat care realizează creșterea temperaturii, fiind acționat de energia electrică, aspiră agentul frigorific în stare de vapori din vaporizator, îl comprimă și îl transferă în condensator. Prin comprimare crește presiunea și implicit crește și temperatura vaporilor de agent frigorific. Cu această temperatură se poate asigura încălzirea și prepararea apei calde menajere.
  • Condensatorul – este un schimbător de căldură pentru circuitul secundar prin intermediul căruia se transferă căldura către instalația de încălzire. Vaporii de agent frigorific aflați la temperatură mare, la trecerea prin condensator, cedează căldura sistemului de încălzire care are o temperatura mai mică (încălzire în pardoseală, pereți, calorifere, ventiloconvectoare) și se transformă în agent frigorific în stare lichidă.
  • Vana de destindere – reduce presiunea agentului frigorific și implicit se reduce și temperatura sub nivelul de temperatură a sursei de căldură (pământ, apă, aer) și ciclul se reia până când clădirea ajunge la temperatura dorită de utilizator.

2b. Clasificarea pompelor de căldură:

  • pompe de căldură “sol-apă” – cu colector orizontal, sondă verticală, sondă Helix, pilon energetic, sau vaporizare directă, la care sursa de căldură este pământul și în sistemul de încălzire se utilizează apa.
  • pompe de căldură “apă-apă” – sursa de căldură este apa din pânza de apă freatică, din lacuri, râuri sau apă de mare și în sistemul de încălzire se utilizează apa.
  • pompe de căldură “aer-apă” – sursa de căldură este aerul exterior sau aerul rezidual și în sistemul de încălzire se utilizează apa.

Urmărește video-ul de mai jos pentru o înțelegere mai bună a funcționării pompelor de căldură:

3. Benefiiciile utilizării pompelor de căldură:

  • Sursă ecologică și eficientă de căldură (cu o medie de numai 25% energie electrică, produce 100% energie termică – din care 75% este căldură gratuită din mediu).
  • Produce atât aer rece pentru zilele de vară cât și căldură iarna.
  • Grad ridicat de confort, te scutește de depozitarea lemnelor, alimentarea periodică de combustibil precum și de efortul de mentenanță a acestora.
  • O soluție verde într-un timp în care devenim mai atenți cu amprenta pe care o lăsăm mediului înconjurător.
  • Durată medie de viață sporită, până în 25 de ani, atâta vreme cât montajul și alegerea echipamentului sunt făcute corespunzător.
  • Soluție ideală în zonele cu apă geotermală și ierni temperate.
  • Prepararea apei calde menajere este un punct forte al pompei.
  • Creează un ambient plăcut, distribuind curenții de aer în mod uniform în încăpere, eliminând zonele reci.

Surse:

Contactează-ne